voiajori

Așa cum am anunțat, FCPR împreună cu FRSC și UCPR au participat la invitația Ministerului Tineretului și Sportului, la o întâlnire pe tema dezvoltării sportului columbofil din România, luni la orele 13:00, la sediul MTS.

La întâlnire au participat dl ministru al MTS, Nicolae Bănicioiu și dna Secretar de stat Carmen Tocală.

Entitățile amintite și-au exprimat doleanțele, dar și propunerile de viitor pentru aplanarea situațiilor actuale din columbofilia românească.

FCPR, prin delegația prezentă, și-a arătat disponibilitatea creerii într-o perioadă de timp de minim doi ani, a structurilor sportive la nivel de județ în condițiile în care MTS avizează formarea unei federații noi și supraveghează desfășurarea unor alegeri corecte.

FRSC și-a manifestat disponibilitatea acceptării tuturor structurilor sportive și organizarea unui calendar de lucru cu finalitate alegeri.
UCPR, prin cei prezenți, și-a manifestat dorința creerii unei Confederații care să includă cele trei entități, iar acestea să rămână în continuare indepedente din toate punctele de vedere, iar la finalul anului cei mai buni porumbei să participe la o expoziție comună și participarea la Olimpiadă să se facă cu cei mai buni porumbei din cele trei entități.

Întâlnirea, chiar dacă nu a avut ca finalitate crearea unei structuri unice, a fost poate primul pas adevărat spre normalizarea situațiilor existente acum, iar prezența autorităților statului au creat atât atmosfera elegantă necesară unor astfel de întâlniri, dar și impresia generală că în România se pot face și lucruri cu adevărat deosebite.

La final s-a stabilit că întâlnirile vor continua, iar MTS și-a oferit ajutorul ca arbitru al conflictului în cazul în care structurile columbofile amintite vor dori o organizare sportivă conform legii sportului.

Adaugat pe 26 Mar 2013 de |  | 3,905 views

4 pareri la articolul “ÎNTÂLNIREA DE LA MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI”


  1. ioan says:

    speram Marius ca la anul sa devii tu Presedinte al FCPR,Doamne Ajuta,meriti acest loc de frunte,indiferent de ce spun unii sau altii,ai facut si faci FOARTE mult pt Columbofilia nationala.ai mare grija de viperele ,,care te iubesc,,

  2. dorin says:

    asa este,numai inginerul marius tunduc poate rezolva unificarea tuturor columbofililor din romania.nu te lasa marius ca lumea e rea dar tu tot vei reusi.asa radeau si cand vorbeai de intrarea pe piata chineza dar acum dupa ce ai rezolvat aceasta problema le-ai inchis ciocul.

  3. I Walk Alone says:

    ioan,tu ai baut gaz?:))))=))))

  4. ioan says:

    auzi ma ,,umbla singur,, cred ca ai gresit site ul,casca bine ochii ,poate te impiedici tot umbland singur si cazi…

Spune-ti parerea

*