voiajori

Director de bancă, Twan Bongers din Odiliapeel, Olanda, e un maratonist înnăscut. Bazele coloniei au fost puse în urmă cu aproximativ 10 ani şi în foarte scurt timp a devenit unul dintre cei mai buni maratonişti ai Olandei. Marea lui ambiţie a fost să achiziţioneze porumbei de la campionii acestei categorii, care întotdeauna clasau la vârf în cadrul concursurilor extrem de dure, strategie care s-a dovedit un real succes. Twan Bongers a reuşit chiar să-şi adjudece locul 1 Internaţional Perpignan, cu o viteză de 1000 m/m, în cadrul uneia dintre cele mai grele etape din istorie. Aflat la apogeul carierei, acest campion al distanţelor lungi este însă obligat să-şi încheie activitatea columbofilă. Motivul? Doctorii i-au interzis să mai practice columbofilia din cauza unor complicaţii pulmonare grave. În al doilea rând, Twan trebuie să parcurgă zilnic aproximativ 200 km până la locul de muncă şi astfel îi este imposibil să se ocupe corespunzător de porumbei. Din acest motiv, întreaga colonie va fi vândută în cadrul unei licitaţii totale.

Iată ce ne-a spus Twan despre primele achiziţii: „Pentru mine a fost clar că zburătorii lui v. Wanroy (90 x Westerhuis) şi Jan Aarden (131 şi Dolle) trebuie să stea la baza lotului meu de matcă. Dar suşa şi pedigreele nu valorează nimic fără rezultate. Aşa că în anul 2000 am vizitat câţiva crescători de succes, ce deţineau mulţi zburători buni la maraton. Integritatea şi încrederea în aceşti crescători au fost foarte importante pentru mine, iar aceste aspecte le-am învăţat de când lucrez la bancă. Am fost doar la crescători cu rezultate de top numai la etapele cu viteze sub 1000 m/m, deoarece am preferat concursurile de maraton cu vânt din faţă şi caniculă. Niciodată nu m-au interesat maratoanele de două zile, ci am preferat crescătorii care zboară această categorie şi domină concursurile cu o serie de porumbei constanţi. Înainte să cumpăr pui sau ouă, am analizat cu atenţie porumbeii care au reprodus bine pe mai multe generaţii. Apoi m-am dus să cumpăr pui sau ouă după sezon, în lunile august ori septembrie, când acei crescători deja aveau pui din perechile de top.”

Amintiri

„Şi acum îmi amintesc foarte bine concursul de la St. Vincent din anul 2000. O temperatură de 35 grade în Franţa, nici un nor pe cer şi vânt dinspre nord-est pe tot traseul. În seara lansării, nici un porumbel sosit, la fel şi a doua zi dimineaţa. Deci porumbeii au fost nevoiţi să zboare două zile pe temperaturi foarte mari. Câştigătorii acestei etape criminale au fost doi maratonişti de legendă: Cod de Heijde din Made şi Nico Volkens din Bergen. Aceştia deja punctaseră extraordinar de la Barcelona şi Perpignan şi majoritatea porumbeilor lor aveau sânge Aarden la bază.”

Un vis devenit realitate

Twan Bongers şi-a îndeplinit visul în momentul când a întreprins vizite de achiziţii la acei crescători care pot fi consideraţi adevărate mine de aur din punctul de vedere al fondului genetic deţinut. Astfel, i-a vizitat atât pe Cor de Heijde, cât şi pe fratele său Louis, de la care a achiziţionat aproximativ 30 de porumbei. Descendenţii super-reproducătorului Klamper deja îşi dovediseră calitatea incontestabilă prin obţinerea unor rezultate impresionante. Şi nu putem vorbi de coincidenţe în acest caz deoarece Cor şi-a achiziţionat porumbeii de bază de la marele campion Piet Lazeroms din Zegge, care deţinea porumbei Aarden în linie pură, iar Twan Bongers a cumpărat de la Cor de Heijde numai din cele mai bune păsări ale acestuia. Unul dintre aceştia este Superklamper, nepot din legendarul Klamper, ai cărui fii direcţi au obţinut 20 de clasări în top 150 naţional.

Beauty-Eye, fiică din Superklamper, a obţinut locurile 36th Nat. Pau, 40th Nat. Carcassonne, 59th Nat. Dax pentru Twan Bongers.

Klampie, fiu din Superklamper, care a câştigat: 1st Pau, 15th Prov. Pau, 9th Prov. şi 97th Nat. Marseille, însumând 12 maratoane clasate.

Un alt fiu este Inconspicious, 2nd Prov. Fond în 2010, cu următoarele clasări de top: 1st Marseille în 2010, 1st Cahors în 2010, 3rd Perpignan în 2010, precum şi 4th Prov. Marseille, 26th Prov. Perpignan, 67th Nat. Marseille etc.

Barcelona Little este nepoată din Superklamper. Această femelă a obţinut locurile 27th Nat. şi 74th Int. Barcelona femele, 95th Nat. Barcelona etc.

Klampermam, nepoată din celebrii Perpignandoffer şi Teen, doi fii din faimosul Klamper al lui Cor de Heijde. A reprodus zburători de top pentru concursurile de anduranţă.

Un foarte bun zburător din această colecţie excepţională de porumbei Aarden este Triple-Seven, cu 4 maratoane clasate la nivel regional şi un loc 1st Prov. Carcassonne. La nivel naţional, a obţinut locurile 38th, 86th, 194th etc. dintr-un total de 11 clasări. Triple-Seven este fiu din porumbelul de bază Aarden I al lui Cor de Heijde. În ultimii ani, a fost împerecheat cu regularitate cu Kimlynn, 1st Int. Perpignan.

Un alt super-zburător este Tighty Blue, locul 98th Nat. Barcelona şi 99th Nat. Perpignan.

Nico Volkens deţinea Aardeni puri via Sam de Jong şi câţiva porumbei Theelen via Jaap v.d. Heijden. Câteva păsări din această crescătorie au ajuns şi la Twan Bongers. Henk Blokker din localitatea Den Helder a avut şi el angajate două păsări la acea etapă catastrofală de la St. Vincent în anul 2000. Acest crescător avea câţiva descendenţi din cele mai bune păsări ale fraţilor Saya din Heer. Acolo, Twan a descoperit o întreagă linie bazată pe sângele lui Abor, un zburător şi un reproducător excepţional.

În 2001, Wim Heurkens din Geffen deţinea unul dintre cei mai buni maratonişti ai ţării, pe 101. Acest porumbel obţinuse 3 clasări de top în acel an şi deja avea în palmares 10 clasări la etape de maraton extrem. 101 nu doar că era un porumbel de clasă, dar în pedigreul său o găsim pe 90 al lui Wanroy. Wim era prieten bun cu fraţii Haaren din Heesch, Antoon v. Haaren fiind cel care a lichidat întreaga crescătorie a lui v. Wanroy în 1973, după decesul acestuia. Twan Bongers a descoperit în această crescătorie linia lui 90, deşi tatăl său deja câştigase locul 1 Nat. Barcelona cu un porumbel v. Wanroy. La acea vreme, 90 era cea mai bună femelă a Olandei la maraton, cu următoarele clasări: 4th, 7th, 11th, 34th, 36th şi 40th Naţional, având în portofoliu 8 clasări de top. Toţi descendenţii ei s-au dovedit a fi de clasă mondială. Cel puţin 10 câştigători la nivel naţional şi internaţional şi multe alte păsări de top sunt strâns înrudite cu 90.

Cei trei fabuloşi zburători de la Barcelona ai legendarilor fraţi Kuijpers din Neer, precum şi Smaragd 1 şi Smaragd 2 ai lui Wim v. Leeuwen din Hedel sunt şi ei strâns înrudiţi cu 90. Sângele ei curge şi prin venele locului 1 Nat. Barcelona din 1989, Sherpa Tensing a lui v. Noordenne. A fost cel mai dur concurs de la Barcelona din istorie, când Cretien Vanoppen, tot cu un porumbel Wanroy din linia lui 90, a devenit câştigător la nivel internaţional. Regretatul Jo Hendriks din Twello avea un nepot din 90, cu care a câştigat locul 1 Internaţional Barcelona. Faimoşii Black Giant al lui Hans Eijerkamp & fii şi Blauwe Vanoppen al lui H. şi R. Wijnands fac parte din această familie. Jo van Haaren avea şi el un excelent reproducător din linia lui 90, pe Superkweker.

Twan Bongers a avut un fiu din 101 al lui Heurkens, care a devenit tatăl lui KIMLYNN, locul 1 Internaţional Perpignan. Această femelă s-a evidenţiat prin două clasări de top: mai sus amintitul loc 1st Int. Perpignan, cu avans de o jumătate de oră faţă de locul 2 şi de o oră şi jumătate faţă de locul 3, precum şi locul 6th Nat. Dax. Fiind nevoită să zboare 200 km în plus faţă de restul concurenţilor, în condiţii meteo foarte dure, cu o viteză sub 1000 m/m, această femelă a fost desemnată CEL MAI BUN CÂŞTIGĂTOR NAŢIONAL şi CEA MAI BUNĂ FEMELĂ DE MARATON DIN TOATE TIMPURILE. Acesta este şi motivul pentru care nu a fost niciodată vândută în ciuda sumelor enorme care s-au oferit pe ea. Era exemplul perfect de porumbel pe care Twan îl căuta: nepoată din cel mai bun zburător şi reproducător din toate timpurile al lui v. Wanroy. În pedigreul ei găsim 10 generaţii de porumbei de top, cu premii de top. Cu ajutorul unei infuzii de viteză, în Odiliapeel a luat naştere zburătorul croit pentru toate tipurile de concurs maraton, indiferent de starea vremii. Cu mâinile sale de maestru, Twan Bongers a creat un porumbel de maraton puternic, cu musculatură bine dezvoltată şi un penaj extrem de fin şi mătăsos, capabil să zboare distanţe lungi şi cu viteză mare.

După ultima ei victorie, Kimlynn a fost oprită la reproducţie. Din anul triumfului şi până acum, găsim 23 de fii şi fiice şi aproximativ 100 de nepoţi în crescătoria lui Twan Bongers. Din tatăl lui Kimlynn, acel super-reproducător de Wanroy, în volierele lui Twan se află 16 fii şi fiice.

Noi întăriri

În ultimii ani, Twan Bongers a continuat să caute porumbei buni, în special în crescătoria lui Jelle Jellema din Steggerda, campionul etapelor naţionale. Începând cu 2005, aproape 50 de porumbei au fost achiziţionaţi de Twan. Toţi au fost testaţi la zboruri şi numai cei puternici au rămas. Toţi 50 erau tardivi din cele mai bune exemplare ale lui Jellema: Zwart Goud, Orion, Saffier, Fondkoppel, Dide, Mini, Mirna, Nirvana, Jade, Hella etc. În ultimii 10 ani, Jellema a punctat magistral în cadrul etapelor de maraton. Aşadar, se poate observa cu uşurinţă că Twan a investit mult în compartimentul său de matcă, putând să-şi ridice o casă cu sumele de bani oferite pe porumbei.

Sistemul

În compartimentul de reproducţie a testat tot felul de metode. În mare parte, bun x bun, dar a şi consangvinizat pentru a menţine suşa în stare pură. Uneori, a infuzat şi porumbei de viteză, provenind de la zburători de top, cum ar fi Leo v.d. Werff din Berghem, cel mai bun zburător al zonei 3 din regiunea Zuiderkempen până în anul 2004, când s-a stins din viaţă.

Din cauza slujbei, Twan nu a zburat prea des puii şi yearlingii. Câteodată, îşi ducea puii la un antrenament de 30 km înspre Koblenz, Germania, spre sud-est. „Pe ruta acesta puii învaţă multe”, spune Twan. Întotdeauna şi-a testat la zbor porumbeii achiziţionaţi şi abia după ce i-a selectat pe cei mai buni a reprodus din ei. Bongers nu e un negustor de porumbei, de aceea a acordat puţină atenţie celor interesaţi de porumbeii lui. Ca atare, foarte rar a oferit porumbei sau vouchere. Twan obişnuieşte să-şi lase reproducătorii bătrâni să mai zboare pe afară din când în când, deşi e foarte riscant pentru că unii dintre ei au fost luaţi de păsările răpitoare. Atunci când reproducătorilor bătrâni li se oferă şansa să-şi mai exerseze musculatura, aceştia îşi menţin vitalitatea şi rămân fertili mai mult timp.

Dezavantaj

Fiind o persoană foarte ocupată, Twan nu a găsit întotdeauna timp să-şi angajeze zburătorii la o etapă mai lungă de 600 km înainte de Barcelona. În ciuda acestor sincope de ritm, porumbeii săi au clasat la vârf tocmai datorită calităţii lor extraordinare. Mai mult, pe măsură ce sezonul avansează, condiţia lor fizică se îmbunătăţeşte. La etapa de Perpignan, Twan Bongers se regăseşte adesea în topul clasamentului, o dată chiar câştigând acest concurs. De reţinut faptul că porumbeii săi încep să fie testaţi cu adevărat abia la maturitate şi sunt jucaţi pe cuib. Din pricina faptului că ajunge târziu acasă după serviciu, porumbeii lui Twan se antrenează numai seara. Şi din cauza problemelor de sănătate, curăţenia este făcută de doi prieteni. Sezonul trecut, a participat numai la 3 zboruri din regiunea lui, principalele etape din calendarul competiţional fiind naţionalele Z.L.U. şi concursurile de la Barcelona şi Perpignan. Tot sezonul trecut, şi-a zburat lotul numai până la 180 km înainte de Perpignan, unde a obţinut nişte rezultate uimitoare: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi 11 la nivel de club, respectiv 5, 20, 23, 26, 29, 31 etc. la nivel provincial.

 

Câteva rezultate de excepţie:

Nat. Perpignan 6.300 p.:1-5-68-102-158-266-317-345-394-443-481-560-588 etc..

Internat. Perpignan 17.653 p.: 1-45-220-292-432-662-784-860-973 etc.

Internat. Perpignan femele 4.859 p.: 1-19-71-97-252-284-384-401 etc.

Nat. Dax 3.105 p.: 6-186-209.

Prov. Carcassonne 294 p.: 1-12-19-30-39-40-41 etc.(Nat. 38 etc.)

Barcelona NIC 192 p.: 3-4-7-13-15-16-17-18-19 etc.

Prov. Barcelona‚ 2009, 955 p.: 9-10-33-74-80-87-102-1-5, etc.(Nat. 95 şi 98).

Prov. Bergerac 5.071 p.: 21-58-129-220-256-359-381 etc.

Prov. Barcelona 837 p.: 14-18-23-46-67-68-72, etc. Nat: 6.777 p.: 68-95-158 etc.

Perpignan NIC 2010, 106 p.: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-14-15-16 etc.

Prov. Perpignan 2010, 588 p.:5 -20-23-26-29-31-46-49-53-54 etc.

Barcelona NIC 2010, 134 p.: 4-5-9-11-12-13-15-16-18-20 etc.

Prov. Perpignan 682 p.: 10-13-16-17-18-28-30-33-41 etc.

Nat. Montauban 3.788 p.: 15-75-81-89-136-185-196 etc.

Perpignan NIC 2007: 107 p.: 2-4-5-6-7-9-10-11-12-13-14 etc.

Nat. Perpignan 4.719 p.: 30-105-135-187 etc.

Prov. Perpignan 561 p: 2-11-14-21-23-27-37-56-7, etc.

Prov. Perpignan 723 p: 1-2-12-17-26-35-41-44-49-55-58-66-72 etc.

 

Distanţe:

Barcelona 1.175 km

Perpignan 1.016 km

Dax 1.016 km

St. Vincent 1.032 km

Tarbes 1.029 km

Pau 1.030 km

Irun 1.080 km

Carcassonne 972 km

Marseille 949 km

 

Sursa: herbots.be

 

Traducere: Andrei Oprea

Adaugat pe 24 Dec 2017 de |  | 4,371 views

Nu se accepta pareri.