voiajori

Autor: Kris Steeman

Când am fost întrebat dacă sunt dispus să fac un reportaj despre Ko van Dommelen, imediat am acceptat. Fie că zbori viteză, demifond sau fond, întotdeauna ai ceva de învăţat de la Ko van Dommelen. Eram foarte curios să văd cum arată porumbelul Aarden modern, care întotdeauna pare foarte frumos în poze, însă credeţi-mă, arată şi mai bine în realitate. Sunt porumbei foarte puternici, cu penaj mătăsos, musculatură suplă şi nişte ochi în care parcă se oglindeşte întreaga lume. De fiecare dată când Ko îmi dădea un porumbel, avem impresia că ţin în mână o super-pasăre. Şi cu adevărat remarcabil e faptul că toate aceste păsări sunt practic identice, alcătuind o familie omogenă. Ko mi-a explicat şi cum de a reuşit să concureze atâţia ani cu aceeaşi bază Aarden: „Aceşti porumbei au atât de puţine defecte încât se pretează foarte uşor consangvinizării.”

Baza

Aarden, Aarden şi iar Aarden, aceasta este baza coloniei lui Ko. De-a lungul anilor au mai fost şi infuzii de sânge proaspăt, însă vechea suşă consangvinizată a rămas pilonul de bază. Primii porumbei pe care i-a avut Ko în copilărie au fost direct de la Jan Aarden deoarece Wim, tatăl lui Ko, era foarte bun prieten cu Jan Aarden. Datorită prieteniei cu Jan Cools din Nieuw Vossemeer, şi mai multe păsări cu sânge Aarden au întărit compartimentul de matcă al tatălui Wim. Având ca punct de plecare o bază atât de solidă, rezultatele nu au întâziat să apară. În momentul când Ko a început să concureze pe cont propriu, a rămas fidel filozofiei tatălui său: să păstreze linia Aarden în stare cât mai pură. Iar noile achiziţii au fost imediat încrucişate cu sânge Aarden din linia lui Dolle al Marthei van Geel şi linia lui Pau cock, masculul lui Jan Moedt. Dar motivul pentru care lumea columbofilă de pretutindeni îl cunoaşte azi pe Ko van Dommelen este masculul Paarsborst. Mama acestui porumbel fenomenal provenea de la Cas van de Graaff şi se numea ‘t Casje Vermeulen. Totuşi, restul ascendenţilor erau în mare parte cu origini Aarden. Tatăl se numea Ultieme, un super zburător şi un reproducător chiar mai bun. Era nepot din Zwarte Deugniet, locul 1 Internaţional Bordeaux

 

Palmaresul lui Paarsborst:

  • 1 Național Dax 2006 vs. 3200 p.
  • 3 Internațional Dax 2006 vs. 11.235 p.
  • 1 Național Lourdes 2005, clasamentul a ținut mai multe zile
  • 33 Național Pau 2005 vs. 3077 p.
  • 208 Național Perpignan 2005 vs. 6299 p.
  • 219 Național Le Mans 2005 vs. 12.884 p.

Masculul s-a descurcat bine chiar și pe distanțe scurte:

  • 1 Ruffec 2001 vs. 71 p.
  • 1 La Souterraine 2004 vs. 128 p.
  • 4 Châteauroux 2004 vs. 86 p.
  • 1 AS Fond Yearling

În compartimentul de matcă se află 14 cupluri, toți reproducători dovediți, zburători de clasă sau fii din porumbei de top. Fiecare zburător de fond a primit un nume: Zwerver, Orleans Hulk, Mand, t’ Rolluikje, Paudoffer,  Bulldozer, Vechter, Jonge Hulk, Knorrepot, toți fiind de calitate excepțională.

 

Sistemul

Văduvii

După un sezon competițional epuizant, e vremea pentru relaxare și reproducție. După ultima etapă de la Perpignan, văduvii sunt lăsați împreună și pot creşte 3 pui. E momentul când porumbeii efectiv se bucură de această perioadă a anului, după spusele lui Ko. Sezonul competițional e o perioadă de stres maxim, atât pentru porumbei, cât și pentru crescător, și în acest interval toți își reîncarcă bateriile pentru anul următor. Totodată, năpârlirea decurge fără probleme. În preajma Anului Nou, sunt separaţi şi uneori mai rămân 1-2 exemplare cu ultima pană nenăpârlită. Dar până la jumătatea lui ianuarie, penajul e complet schimbat. În timpul iernii, porumbeii nu sunt lăsaţi să zboare din cauza păsărilor de pradă. În trecut, câteva păsări de valoare au fost luate de uliu.

Pe 8 martie, întreg lotul este împerecheat şi, după 6 zile de clocit, văduvii încep să fie antrenaţi. După sosirea de la prima etapă, sunt din nou separaţi şi începe văduvia. La începutul sezonului, se antrenează o singură dată pe zi, timp de o oră, seara. Cu 2 săptămâni înainte de prima etapă internaţională de la Pau, trebuie să se antreneze de două ori pe zi, întotdeauna cu intrările blocate. Înainte de primul maraton, Ko se asigură că porumbeii au suficienţi kilometri în aripi. Ca atare, trebuie să zboare săptămânal, inclusiv 2 etape de 500 km. În timpul sezonului, masculii îşi văd partenera în fiecare săptămână, întotdeauna duminica, la sosire, dar niciodată înainte de îmbarcare deoarece Ko preferă să-i îmbarce cât mai calmi cu putinţă. Ca să-i motiveze suplimentar pentru ultimul concurs de la Perpignan, cuplurile sunt lăsate împreună în preziua îmbarcării, ba chiar le pune şi paie în compartiment.

Un alt lucru important de menţionat: la jumătatea sezonului, Ko îşi lasă toţi porumbeii să se antreneze împreună: puii, zburătorii la natural, văduvii şi femelele lor. Au ocazia să facă o baie împreună, ba chiar sunt lăsaţi să intre şi în vechile lor compartimente. Din punctul de vedere al lui Ko, e bine ca uneori să îndepărtăm stresul generat de metoda văduviei prin această libertate controlată. În timpul zilei, masculii au parte de linişte totală, somnul şi odihna fiind deopotrivă importante. În consecinţă, Ko evită să intre în crescătorie în acest interval.

Un alt aspect important al sistemului văduviei practicat de Ko este reprezentat de femele. În timpul sezonului, femelele sunt ţinute în boxe individuale pentru a evita împerecherile. Masculii primesc întotdeauna o femelă focoasă deoarece o femelă împerecheată cu altă femelă nu va arăta niciodată interes faţă de mascul, iar asta înseamnă o motivare deficitară.

Yearlingii

În mod normal, un zburător de maratoane are mai multă răbdare cu porumbeii decât un crescător obişnuit, însă Ko preferă să accelereze un pic ritmul. După 2 etape de 500 km, un yearling trebuie să participe şi la 2 concursuri internaţionale: primul este Bordeaux, apoi Marseille sau Narbonne.

Puii

Ca în cazul majorităţii crescătorilor axaţi pe maraton, jocul cu puii nu prezintă importanţă. Aceştia sunt bine antrenaţi în anul naşterii şi apoi angajaţi la 2 etape de Orleans. Puii nu sunt separaţi sau obscurizaţi. În ciuda năpârlirii avansate, puii întotdeauna ajung la timp acasă. Sunt ceva ani de când Ko nu mai are problemele cu pierderile de pui, probabil datorită faptului că nu-i mai supune sistemului obscurizării şi a redus la minimum folosirea de medicamente.

 

Hrana

Ko Van Dommelen nu preferă o anumită firmă. În extrasezon, folosește de obicei hrana comercializată de firma Patagoon, iar în sezon combină amestecurile mai multor producători. Concret, achiziţionează amestecuri sport de la 8 firme. Remarcabil e faptul că atât zburătorii, cât şi reproducătorii lui nu se îngraşă niciodată. E important ca aceştia să fie mereu ţinuţi în formă şi pregătiţi. Când sunt prea grei, se antrenează mai puţin şi dau ouă limpezi.

 

Vaduvii

Deoarece văduvilor li se permite să crească pui după sezon, aceştia au nevoie de un amestec bogat în proteine. Şi pentru că această perioadă coincide cu năpârlirea, Ko adaugă şi un amestec bogat în grăsimi. Deci administrează simultan un amestec de reproducţie şi năpârlire. Apoi, ca meniul să fie complet, adaugă alune, P40, granule proteice, Tovo de la Teurlings şi un surplus de proteină. În perioada reproducţiei, porumbeii sunt hrăniţi de 3 ori pe zi, dar trebuie să mănânce tot înainte să primească următoarea porţie. După reproducţie, porumbeii sunt separaţi, dar încă primesc acel amestec timp de 4 săptămâni, deci ultimele 4 remige se dezvoltă foarte bine.

Urmează o dietă strictă cu amestec de iarnă, conţinând un procent scăzut de leguminoase şi 1/3 orzoaică. E momentul când porumbeii primesc şi amestec pentru pui de găină, adică spărtură de porumb şi grâu. Hrana este administrată direct pe podea, pe un „aşternut special de podea” (mai multe despre acest concept, în cuprinsul articolului). Deoarece hrana este de bună calitate, porumbeii sunt ţinuţi ocupaţi o perioadă, astfel încât nu se plictisesc. Cantitatea de hrană este redusă la minimum şi păsările literalmente se năpustesc asupra lui Ko când acesta intră în crescătorie. Pe 8 martie, când sunt puşi la pereche, dieta strictă continuă până când încep antrenamentele. Amestecul devine consistent, cu un surplus de grăunţe, abia când apar puii şi antrenamentele devin mai solicitante.

Odată cu debutul primei etape de fond, se aplică următoarea regulă: cei care participă la concurs primesc 3 linguri de amestec la o masă; cei care stau acasă, doar o lingură. Cum spuneam şi mai devreme, acest amestec constă într-un amalgam de mai multe sortimente sport. Văduvii sunt hrăniţi de 2 ori pe zi. Masa de seară este administrată după orele 20.00, când se adaugă un supliment derivat din ou, apoi tovo, alune, P40, vitamineral, grit şi seminţe mici. Porumbeii care nu concurează primesc acelaşi meniu, dar în cantităţi mai mici. În primele zile după sosire, zburătorii sunt hrăniţi consistent, de aceea se recuperează mai repede.

Puii

Puii nu sunt hrăniţi foarte consistent, o perioadă primind un amestec uşor. Drept urmare, se antrenează foarte bine. Pe măsură ce antrenamentele şi concursurile cresc în distanţă şi devin mai solicitante, încep să primească un amestec consistent.

Seminţele mici

Ko îşi prepară singur acest amestec şi ingredientele sunt foarte importante. Foloseşte seminţe de canari (glanţ), orez, ovăz decorticat, cânepă, mei şi fasole mung.

Aspecte medicale

Pentru Ko, medicina veterinară se rezumă la sănătatea dobândită natural. Şi nici nu e adeptul noului trend de vaccinări, foloseşte doar vaccinul obligatoriu împotriva paramixovirozei.

Văduvii

După ultimul concurs al sezonului, porumbeii nu mai primesc nici un medicament până la jumătatea lunii aprilie, când încep antrenamentele cu masculii. Ca să se asigure că totul e în regulă, Ko face i vizită medicului veterinar. Majoritatea acestor controale sunt negative şi nu e nevoie de intervenţie medicamentoasă, deci nici vorbă de tratamente aplicate orbeşte. Dacă sezonul debutează bine, Ko foloseşte sistemul „A şi B”. Într-o duminică, produsul A, împotriva tricomonozei şi coccidiozei. Următoarea duminică, produsul B, împotriva infecţiilor respiratorii.

Când Ko observă că porumbeii îşi pierd din vitalitate şi devin apatici, crescătoria este dezinfectată cu Koudijs, porumbeii fiind ţinuţi în interior. Foloseşte şi Sliepzand pentru purificare. În ziua îmbarcării, are un fel de ritual, pe care deja îl aplică de ani buni. Fiecare porumbel îmbarcat primeşte 3 comprimate: unul pentru tricomonoză, unul pentru coccidioză şi un comprimat cu lăptişor de matcă. În felul acesta, se asigură că păsările sunt protejate de infecţii în momentul lansării, dar apelează la acest procedeu numai în cazul concursurilor de maraton, când porumbeii petrec multe zile în maşina de transport. La sosire, lucrurile sunt simple: apă curată pentru că porumbeii săi ezită să bea prima oară apă cu electroliţi.

Puii

Nimic special în cazul puilor, aceştia trebuind să-şi clădească o imunitate dobândită natural, lucru foarte important. Tocmai de aceea Ko nu mai are probleme cu infecţiile respiratorii şi boala tineretului.

Rezistenţa naturală

Când discuţi despre porumbei cu Ko, vei observa că adesea pomeneşte de „rezistenţa naturală”. Dar oare la ce anume se referă şi cum poţi obţine în practică această rezistenţă naturală? Veţi afla asta imediat ce intraţi în crescătoria lui. Pe podea se află un „strat special”, care nu e altceva decât găinaţ uscat, ce stă acolo de câţiva ani buni. În fiecare an, îndepărtează părţile mari, însă restul rămâne acolo. Şi toate grăunţele sunt aruncate direct pe podea, chiar şi seminţele mici, pe care porumbeii trebuie să le caute ca să ajungă la ele. Şi în adăpători veţi observa diverse chestii, iar adăpătorile sunt umplute fără a fi curăţate în extrasezon. Ko procedează astfel deoarece şi el oboseşte după un sezon epuizant, dar şi pentru că aşa lucrează la clădirea imunităţii dobândite natural. Totuşi, în timpul sezonului competiţional, adăpătorile sunt curăţate, iar hrana este administrată în vase individuale pentru boxe.

Produse complementare

Produsele complementare sunt utilizate în special pentru a reface rezervele energetice ale porumbeilor pe durata unui sezon epuizant. Ko folosește doar produse obișnuite. Procedează așa de mult timp și nu are de gând să schimbe ceva.

  • Vitamineral
  • Drojdie de bere
  • Ulei de usturoi
  • P40
  • Granule cu extract de ou
  • Granule Tovo de la firma Teurlings
  • Lăptişor de matcă

 

Campionatele 2013 & 2014

2 Internațional AS-porumbel IFC 4000 2014.

3 Internațional Crescător IFC 2014 cu 2 porumbei la echipă.

17 Internațional Crescător IFC 2014 cu 10 porumbei la echipă.

2 International Crescător IFC 2013 cu 2 porumbei la echipă.

6  și 8 Internațional AS-porumbel IFC 2013 – din 3 etape.

8 Internațional Crescător IFC 2013 cu 10 porumbei la echipă.

10 Super Trofeul 2013.

 

De 17 ori în Top 10 Naţional

1 Internațional Bordeaux Yearling 1995 – din 4.141 p.

1 Național Bordeaux Yearling 1995 – din 3.026 p.

1 Național Narbonne 2011 – din 3.968 p.

1 Național Dax 2006 – din 3.200 p.

1 Național Lourdes (cursă desfăşurată pe mai multe zile) 2005.

1 Național NPO Bordeaux 2004 – din 3.175 p.

2 Național Dax 1999.

3 Internațional Dax 2006 – din 11.235 p.

3 Național Dax 2004 – din 13.456 p

3 Național Barcelona 2010 – din 7.016 p.

5 Național Bordeaux Maturi 2009 – din 5.183 p.

4 Național Dax 2006 – din 2.300 p.

8 Național Pau 2011 – din 2.706 p.

9 Național Perpignan 2004 – din 7.645 p.

9 Național Dax.

9 Național Ventoux 2003.

10 Național Bordeaux 2006.

 

 

În final

Sper ca acest articol să înfăţişeze într-o manieră plăcută cititorilor modul în care Ko lucrează cu porumbeii şi, în mod evident, calitatea excepţională a păsărilor sale. E o certitudine faptul că totul începe de la porumbei buni şi Ko este un exemplu ilustrativ în acest sens.

Crescatoria vaduvilor

Compartimentul femelelor vaduve

Compartimentul reproducatorilor

Ventilatia pentru crescatoria vaduvilor

Ventilatia din interiorul crescatoriei

Sursa: herbots.be

 

Traducere: Andrei Oprea

Adaugat pe 9 Jan 2019 de |  | 16,947 views

O parere la articolul “Ko van Dommelen, St. Philipsland, Olanda – O legendă vie”


  1. Intradevar de aici ai ce invata,respect dar pentru articol.Asemanatoare putem gasi si pe porumbei.ro voiajor.weebly.com …dar se merita sa citesti de peste tot

Exprima-ti parerea despre articolul intitulat Racing pigeons

*