voiajori

Un columbofil cunoscut al Prahovei, dl Dumitrică Nicolae, reușește o performanță de excepție la concursul Național Berlin 2012 – ocuparea locului 2 pe ZONA 4, pentru o distanță de 1227 km, aproape cea mai lungă din zonă.

Așa cum știți, concursul Berlin Național 2012 a fost unul extrem de greu, doar 318 porumbei reușind să se întoarcă acasă în primele 6 zile de concurs, majoritatea în primele 2 zone. Pentru zonele mai lungi, acest concurs a fost o probă de supraviețuire și ambiție ieșită din comun, iar porumbeii care au reușit să se întoarcă acasă sunt adevărați gladiatori ai cerului.

Masculul d-lui Dumitrică, 935520-10, reușește o performanță excepțională, dovedind curaj, forță și ambiție cât pentru o viață. Căldurile infernale au făcut ca mulți, foarte mulți porumbei să cadă pe „câmpul de luptă”. Totuși, „520” învinge kilometrii, canicula, vântul, ploile și aduce proprietarului său o bucurie enormă.

Porumbelul campion al dlui Dumitrică Nicolae

Iată și ce ne-a declarat acesta imediat după finalizarea clasamentului:

„ Mă numesc Dumitrică Nicolae, sunt din localitatea Telega, județul Prahova și activez ca membru columbofil din 1977 la Uniunea Columbofilă din R.S.R. România, actualmente F.C.P.R. .

Activez la clubul Mislea din anul 2000, am inceput ca fiecare tânăr, cu porumbei din linii autohtone, după care am adus și porumbei din linii mai deosebite, de la crescători mai cunoscuți, precum Cosmin Olteanu, Bucur Octavian din Bistrița, Radu Cornel, Bizdrigheanu Nicu și alții din liniile Emiel Denys, Super Crak, Janssen, Desmet Matthjis, J. Aarden, Marc Verschelde si altele.

Porumbeii ii zbor numai la natural, pentru zborul național Berlin am angajat 3 porumbei, toți masculi din linii diferite. Porumbelul meu este primul care a trecut Carpații Meridionali, cu un avans de o zi diferență față de următorul sosit în Muntenia.

Porumbelul a fost împerecheat la data de 5.03.2012, a fost lăsat să crească un singur pui, după aceea a zburat la natural, iar la data angajării pentru Berlin, avea un pui de 10 zile. Pe data de 16.07.2012, la o săptămână diferență, a sosit și cel de-al doilea porumbel la mine în crescătorie (masculul cu seria 075010/2006), dar în afara concursului.

Hrana porumbeilor este mâncare la sac, iar înainte de concurs 3 zile Mumm, iar la intoarcere Mumm, Usnegano și Avipharm, toate de la firma Rohnfreid. ”

Dl Dumitrică, alături de campionul dânsului

Felicitările noastre dle Dumitrică, care vor fi însoțite la Expoziția Națională FCPR și de un trofeu frumos și un premiu în bani!!!

Articol de Marius Tunduc

Adaugat pe 15 Aug 2012 de |  | 3,960 views

6 pareri la articolul “Dumitrică Nicolae – Mislea. Locul 2 Zona 4 la Berlin Național 2012”


  1. vasu viorel says:

    felicitari , un porumbel de exceptie

  2. KISS L says:

    FELICITARI UN PORUMBEL DE NEUITAT!
    BAFTA PE VITOR!

  3. MACOVSCHI MIHAIL says:

    Felicitari d-le Dumitrica si tine-o tot asa!!!

  4. Lucaciu+Horotan says:

    Felicitari un adevarat porumbel de maraton .

  5. orban marton says:

    Felicitari DL. Dumitrica! As numii porumbelul Dv. ,,un Gladiator”!Avand in vedere etapa de Berlin…merita pe deplin numele acesta. Succes in continuare!

  6. tarau says:

    porumbelul asta merita o medalie…pentru un concurs asa de greu bravo si felicitari…

Spune-ti parerea

*