voiajori

Întrebarea care se află pe buzele tuturor este următoarea: cum îşi pregătesc „adevăraţii specialişti” porumbeii pentru cursa de la Barcelona şi cum îşi antrenează păsările? Am plecat în căutarea acestui răspuns pentru dvs., încercând să aflăm cât mai multe detalii.
În fiecare an, visul oricărui columbofil este să câştige locul 1 Naţional sau chiar Internaţional de la Barcelona, să câştige marele premiu în cel mai important „clasic” al „columbofiliei internaţionale”! Odată ce porumbeii sunt îmbarcaţi, mulţi trăiesc o stare de tensiune extraordinară, nu pot dormi noaptea pentru că niciodată nu poţi ştii de unde sare iepurele… odată şi odată trebuie să se întâmple. Pentru că orice crescător care trimite porumbei la Barcelona are o şansă. Unul dintre cei 26.000 de porumbei participanţi va fi „victoriosul” şi „eroul” zilei şi imediat îi va conferi proprietarului său „glorie eternă”!
Acum, mulţi chemaţi, puţini aleşi, deşi, în general, câştigătorul apare de unde te aştepţi mai puţin. Totuşi, există acei crescători care fac din Barcelona principalul obiectiv, care se vor concentra cu precădere pe această cursă, care îşi vor alcătui un program şi vor aplica un management al crescătoriei special în această direcţie. Drept urmare, mulţi le vor lipi eticheta de „specialişti în cursa de la Barcelona”. Mulţi dintre dvs. se vor întreba cum îşi pregătesc adevăraţii „specialişti” porumbeii pentru acest tip de cursă, cum lucrează în vederea acestui „clasic”, deoarece, în săptămânile premergătoare cursei, nici un munte nu este prea înalt şi nici o apă prea adâncă pentru a pregăti până în cel mai mic detaliu marele eveniment, ţelul suprem fiind unul singur: „să strălucească” şi, dacă este posibil, să câştige maratonul de la Barcelona.
Ca atare, am plecat spre Belgia şi Olanda să vizităm doi aşa-numiţi „specialişti” ai momentului şi să-i supunem unui tir de întrebări, în speranţa că veţi putea învăţa ceva, iar vorbele lor vă vor ajuta să deveniţi nişte crescători de succes în concursurile de maraton, cum este cel de la Barcelona. I-am invitat pe Gerard van Tuyl din Hellouw (Olanda) şi Etienne Meirlaen din Deurle-St.Martens-Latem (Belgia) la o discuţie pe această temă. După cum se poate lesne observa, nu sunt nişte crescători oarecare!
Gerard van Tuyl – 48 de ani, tâmplar de meserie. Deja a simţit gustul dulce al victoriei internaţionale când porumbelul său Rodico a obţinut locul 1 Internaţional Barcelona în 2006. Iar un an mai târziu, clopoţelul victoriei a sunat din nou prin câştigarea locului 1 Internaţional Pau 2007 cu porumbelul Foppe, după ce deja câştigase locul 1 Naţional de la Brieve şi Ruffec la jumătatea anilor ’90. Gerard şi-a clădit colonia pe baza suşei Steenberg (din vechii porumbei Jan Aarden), cu descendenţi din zburători de top la maraton, cum ar fi Theo Ernest, Anton Ligtenberg, Lazeroms, Van der Wegen, fraţii Hagens etc.
Etienne Mairlaen – un tip robust, la aproape de 60 de ani, care deţine propria afacere în domeniul instalaţiilor sanitare, ajutându-şi din când în când fiul, el fiind cel care conduce acum afacerea. Îl putem descrie pe Etienne Meirlaen ca fiind cel mai mare zburător la fond al Belgiei în momentul de faţă, printre premiile câştigate numărându-se locurile 1 şi 3 Naţional AS Fond KBDB 2008 şi locul 1 Naţional AS Fond KBDB 2009. Şi vechea distincţie “Aripa de Aur” se află în palmaresul său, un premiu la care mulţi doar visează!
I-am întrebat pe aceşti doi crescători despre pregătirea pe care au acordat-o porumbeilor participanţi în concursul de la Barcelona, despre metodele şi aşteptările lor, supunându-i următorului tir de întrebări:
1. Câţi porumbei aţi angajat în concursul de la Barcelona din 2010?
Van Tuyl: În total, 34 de porumbei cu experienţă, toţi născuţi între anii 2003 şi 2007. Nici un porumbel de 2 ani nu a fost angajat.
Meirlaen: Am angajat un număr “excepţional” de porumbei în cursa de la Barcelona, şi anume 45, dintre care 20 de exemplare de 2 ani. În mod normal, nu aş face niciodată acest lucru! Toţi au fost masculi pentru care nu aveam suficient spaţiu în compartimentul văduvilor la sfârşitul anului. Dintre aceştia, majoritatea au zburat extraordinar de bine până la Libourne. Nu erau porumbei de care pur şi simplu să te descotoroseşti. Din acest motiv i-am păstrat, ca să-i împerechez cu femelele yearlinge care au zburat până la Soustons. Majoritatea au fost zburaţi pe cuib. În mod normal, i-aş fi angajat pentru etapa de la Tarbes, din săptămâna următoare, însă deja aveam suficienţi porumbei pentru acel zbor, echipa ar fi fost prea numeroasă. De aceea, m-am decis în ultimul moment să optez pentru varianta mai la îndemână şi să-i testez de la Barcelona. Împotriva obiceiului şi principiilor mele, ştiţi asta.

 

2. Din câţi masculi şi femele se compun echipele dvs. pentru Barcelona?

Van Tuyl: Echipa care a participat la Barcelona în 2010 a fost alcătuită din 19 masculi şi 15 femele.

Meirlaen: Din cei 45 de participanţi, 33 au fost masculi şi 12 femele.

3. În Olanda, mulţi fondişti optează pentru zborul la natural. În Belgia, majoritatea zboară masculi văduvi şi femele văduve. Dvs. cum procedaţi, preferaţi jocul la natural sau la văduvie?

Van Tuyl: În cazul meu, porumbeii sunt zburaţi întotdeauna pe cuib. Este cel mai uşor sistem pentru mine şi, pe lângă asta, sistemul “la natural” sporeşte motivaţia teritorială, pe care o consider foarte importantă pentru rezultate de top.

Meirlaen: Echipa mea de bază este alcătuită din 13 masculi văduvi şi 12 femele zburate pe cuib. Apoi sunt cei 20 de masculi de 2 ani despre care v-am spus, toţi zburaţi la natural.

4. Cum v-aţi pregătit porumbeii pentru Barcelona? Ce program trebuie să urmeze aceste păsări ca stagiu de pregătire?

Van Tuyl: Ca primă etapă de antrenament, aceşti porumbei experimentaţi sunt antrenaţi doar o singură dată, de mine. După care sunt angajaţi în 4 etape consecutive, două de 200 km, una de 300 km şi una de 460 km.

Meirlaen: Toţi porumbeii au zburat Ablis (300 km) la mijlocul lunii mai, după care au participat la etapa naţională “Bourges 1” la sfârşitul lui mai (442 km). Două săptămâni mai târziu, masculii au fost îmbarcaţi pentru Chateauroux (483 km), iar femelele care au fost împerecheate după etapa de la Bourges au zburat doar Ablis. În mod normal, toţi porumbeii concurează numai de la Ablis cu 9-10 zile înainte de îmbarcarea pentru Barcelona. Dar, din cauza prognozelor meteo nefavorabile, anul acesta nu s-a întâmplat aşa. Ca atare, porumbeii nu au mai fost lansaţi de la Ablis, ci aduşi înapoi în Belgia.

5. Când a fost ultima cursă pregătitoare pentru zborul de la Barcelona?

Van Tuyl: În data de 29 mai, etapa de la Dourdan (Angerville). Distanţa de concurs a fost de aproximativ 460 km.

Meirlaen: Pentru masculi, a fost etapa provincială de la Chateauroux, 5 iunie, iar pentru femele concursul de la Ablis, 13 iunie.

6. Între această ultimă cursă pregătitoare şi îmbarcarea pentru Barcelona, v-aţi antrenat porumbeii pe cont propriu sau i-aţi zburat în cadrul unor etape oficiale de viteză, pe distanţe scurte?

Van Tuyl: După această ultimă cursă de la Dourdan, din 29 mai, porumbeii nu au mai fost îmbarcaţi pentru nici o cursă. Însă mi-am antrenat porumbeii de 3 ori în privat, de la o distanţă de aprox. 100 km, un fel de antrenament suplimentar. Toţi porumbeii, masculi şi femele, au participat la aceste 3 antrenamente efectuate între etapa de la Dourdan şi îmbarcarea pentru Barcelona.

Meirlaen: Din cauza lipsei timpului, îmi este imposibil să fac acest lucru. Jocul pe cuib este trecut în plan secund, în timp ce văduvia nu numai că este o preferinţă, ci îi acord toată atenţia, în special prin prisma faptului că aceasta este perioada cea mai aglomerată pentru văduvi, când echipele trebuie să fie pregătite pentru 3 etape consecutive, Montauban – Orange – Limoges. Apoi, trebuie să pregătesc yearlingii pentru Argenton şi trebuie să am grijă de toţi aceşti porumbei la întoarcerea din curse! La mijloc sunt şi puii de care trebuie să mă îngrijesc, de aceea porumbeii zburaţi pe cuib se antrenează doar o oră în jurul casei şi nu mai sunt lansaţi în privat pe distanţe scurte. Iar văduvii cu siguranţă nu mai au parte de antrenamente scurte pentru că ar fi “petrecere” în fiecare zi. Cred că odihna este în continuare cel mai bun remediu de conservare a formei văduvilor. În concluzie, nu pot să-i antrenez în particular din cauza motivelor mai sus menţionate şi, repet, pur şi simplu nu am timp.

7. Gerard, consideri necesare sau nu antrenamentele suplimentare?

Van Tuyl: În cadrul sistemului pe care îl practic, ultimele antrenamente sunt foarte importante, în special pentru a menţine porumbeii în ritmul lor. La ultimul antrenament, cel de 100 km, porumbeii au fost lansaţi individual. În continuare, porumbeii se antrenează şi acasă. Masculii şi femelele se antrenează împreună. Cei care au cuib sunt scoşi afară şi forţaţi să se antreneze.

Meirlaen: Trebuie să recunosc că sunt total de acord cu filozofia celor care fac acest lucru. Cu siguranţă este utilă metoda “antrenamentului obligatoriu” în cazul porumbeilor zburaţi la natural, ori menţinerea în “ritmul” lor, aşa cum o numeşte Gerard, prin antrenamente pe distanţe scurte! Dar, o spun încă o dată, eu nu am timpul necesar să fac aşa ceva!

8. Opiniile pe această temă sunt împărţite: îmbarcarea porumbeilor zburaţi la natural pe pui mici ori spre sfârşitul perioadei de clocit. În opinia dvs., care este cea mai bună poziţie de cuib pentru concursul de la Barcelona? Ce ne puteţi spune din experienţa dvs.?

Van Tuyl: Nu cred că doar o singură poziţie de cuib poate fi considerată cea mai bună. În cazul meu, porumbeii au fost îmbarcaţi pe poziţii de cuib diferite. Unii masculi şi femele zburaţi pe ouă de 10-14 zile, alţii pe pui mici sau mari. Deci situaţii foarte diferite. De asemenea, nu apelez la nici un truc pentru motivaţie suplimentară. În trecut, le-am încercat pe toate, cu rezultate diferite. Sunt ferm convins că cel mai important lucru este motivaţia determinată de instinctul teritorial, motivaţie pe care porumbeii o dezvoltă în cadrul sistemului de joc tradiţional “pe cuib”.

Meirlaen: Femelele zburate la natural sunt împerecheate în aşa fel încât să aibă pui mici în momentul îmbarcării. Însă nu poţi forţa natura. O femelă ouă mai repede, alta mai încet. Înainte, îmi lua mult timp să mut ouăle, să le pun sub păsări, să fiu atent când ciocănesc etc. Acum, nici măcar nu mă mai deranjez, pur şi simplu las natura să-şi urmeze cursul. Ca atare, unele femele se află la sfârşitul perioadei de clocit, altele au pui de 3-4 zile, câteva chiar au pui de 8 zile. Experienţa m-a învăţat că acest aspect nu prea contează. La întoarcerea din concursul de la Barcelona, femelele aveau la dispoziţie doar câteva zile de odihnă înainte să fie împerecheate din nou, astfel încât să aibă pui mici pentru Perpignan. În ultimele două sezoane, le-am lăsat să se odihnească mai mult şi le-am reîmperecheat abia după ce s-au recuperat complet , astfel încât poziţia de cuib să fie “pe ouă de 10-16 zile” înainte de îmbarcarea pentru Perpignan. Şi au zburat bine. Deci zbor Barcelona “pe pui mici” şi Perpignan “pe ouă de 2 săptămâni” cu aceeaşi porumbei. Vedeţi, totul este posibil şi cred că poziţia de cuib nu are prea mare importanţă. În concluzie, subscriu la ce spune Gerard, care are mai multă experienţă în “zborul la natural” din moment ce concurează numai cu această metodă. Cred că “forma de concurs” la momentul respectiv şi dorinţa de întoarcere acasă, pe care Gerard le-a descris atât de frumos folosind sintagma “motivaţia teritorială”, sunt mult mai importante!

9. Etienne, tu ai îmbarcat şi văduvi. Le prezinţi femelele duminica, sau acest lucru se petrece cu o zi mai devreme, la întoarcerea din alte curse. Sau pur şi simplu nu le prezinţi femelele?

Van Tuyl: Aşa cum am mai spus-o, eu zbor doar la natural, deci nu vă pot da un răspuns. Dar sunt foarte curios să aud cum procedează Etienne. Sunt numai urechi!

Meirlaen: Destul de simplu. Văduvii îşi văd femelele sâmbăta, la fel ca porumbeii care se întorc de la etapele Argenton şi Orange. Spre seară, femelele sunt separate. Duminică dimineaţa, porumbeii primesc o baie. Apoi, chiar înainte de îmbarcare, îi forţăm să intre în “marele coş”, aşa cum procedăm întotdeauna. În final, chiar înainte de îmbarcare, îi punem în compartimentele individuale din “coşurile mai mici” pentru a-i alege.

10. Care este metoda de hrănire pentru Barcelona? Porumbeii ar trebui îmbarcaţi “cu guşa plină”, sau este mai bine să aibă nişte rezerve în coşul de transport şi astfel să fie îmbarcaţi la capacitate ¾ şi să continue să mănânce în coş? Cum aţi procedat în acest caz?

Van Tuyl: Porumbeii mei sunt întotdeauna îmbarcaţi cu guşa plină şi le ofer mai mult decât pot mânca, folosind 3 amestecuri standard excelente, şi anume: 1/3 All-in-one produs de Koopman, 1/3 reproducţie şi 1/3 Zoontjes. Cu 3 săptămâni înainte de concurs, amestecul devine din ce în ce mai consistent, adăugând tot mai mult din amestecul Zoontjes. În ultima săptămână dinaintea cursei, nu prea mai rămâne deloc amestec Zoontjes şi, în schimbul lui, porumbeii primesc o cantitate mai mare de grăsimi, administrându-le Brilijant Mix , Tovo, seminţe mici şi alte seminţe bogate în grăsimi.

Meirlaen: În cazul meu, porumbeii primesc acelaşi amestec ca pentru orice alt zbor de fond, dar nu sunt “îndopaţi” pentru că cel puţin 5 zile vor primi porumb în maşina de transport. Încerc să mă asigur că mănâncă înainte de îmbarcare. Tainul de hrană este alcătuit jumătate din “super dietă”, jumătate din “amestec văduvie”, ambele produse de firma Versele-Laga. În ultimele zile de dinaintea îmbarcării, procentul de “dietă” este cumva redus şi îl înlocuiesc cu un pumn de grăunţe “Energy Plus IC” şi alune. Dar nu le umplu hrănitorile, aşa cum fac ceilalţi crescători în ultimele zile, tocmai pentru a-i determina să mănânce tot timpul.

11. Urmaţi un anumit program de tratamente în procesul de pregătire pentru marele concurs? Sau porumbeii sunt “curaţi” la îmbarcare? Sau există un anumit medicament pe care îl administraţi chiar înainte de îmbarcare (mă gândesc la o tabletă împotriva contaminării cu tricomonoză sau coccidioză în coşul de transport)? Există anumite vitamine sau suplimente alimentare pe care le daţi porumbeilor în zilele sau săptămânile premergătoare?

Van Tuyl: O să fiu concis în ce priveşte programul medical. În ultimii 3 ani, porumbeii mei nu au fost trataţi nici măcar o singură dată. Vreau ca porumbeii să devină cât mai rezistenţi păstrând lucrurile cât mai aproape de natură pentru a le stimula rezistenţa naturală. Îi mai ajut cu vitamine şi minerale, grit proaspăt şi mixuri pentru condiţionare. De asemenea, porumbeii sunt supuşi unui control medical de către Dr. Mariën din Belgia. Însă, din fericire, în ultimii ani nu a fost cazul unui tratament. În rest, obligatoriu porumbeii sunt vaccinaţi în fiecare an împotriva paramixovirozei.

Meirlaen: În perioada de pregătire pentru etapele naţionale importante, trebuie să evit orice risc, ca atare porumbeii sunt examinaţi de medicul veterinar. Întotdeauna îi urmez indicaţiile. Cred că este important ca la un porumbel căile respiratorii şi zona capului să nu sufere afecţiuni. De aceea porumbeii primesc Soludox timp de 4-5 zile, cu două săptămâni înainte de îmbarcare. Cu două zile înainte de îmbarcare, le dau numai Dextrotonic în apă, pe care îl primesc şi la întoarcerea din cursă.

12. În 2010, a fost o climă tropicală în ziua lansării. Ce părere aveţi despre condiţiile de transport şi influenţa pe care o au asupra porumbeilor şi desfăşurării cursei?

Van Tuyl: Mă bucur că, în asemenea circumstanţe, porumbeii mei au stat în coşuri din nuiele, de dimensiuni mai mari, un tip de coşuri pe care organizaţia Z.L.U le foloseşte de ani de zile. Aceste coşuri nu numai că sunt mai înalte şi mai spaţioase decât cele din aluminiu, folosite în cadrul curselor N.P.O, dar se află şi mai puţini porumbei în ele. Totodată, coşurile din aluminiu se supraîncălzesc foarte repede la temperaturi ridicate. Deci nu îmi fac griji în privinţa transportului. Mă gândesc, totuşi, că atunci când este foarte cald (peste 30°C), porumbeii mai experimentaţi se odihnesc primii. Forţa şi direcţia vântului din timpul concursului influenţează şi ele rezultatul final.

Meirlaen: Aşa cum spune şi Gerard, a fost o climă tropicală şi un concurs dur pentru al doilea an consecutiv. Vântul a bătut dinspre sud, singurul avantaj de care porumbeii s-au putut bucura în drumul spre casă. Dar, pe alocuri, au fost şi ploi torenţiale cu descărcări electrice, un adevărat “duş revigorant” pentru porumbei (râde). Lăsând gluma la o parte, nu cred că avem de ce să ne facem griji pe viitor. O persoană precum Guy Libotte, responsabilul-şef al convoiului timp de mulţi ani, are o reputaţie bună la acest nivel. Are suficientă experienţă în îngrijirea porumbeilor pe durata transportului. Iar după lansare, e la fel pentru toată lumea… fuga acasă cât mai rapid cu putinţă. Starea vremeii are doar o influenţă “locală” pe durata cursei. La centrul de îmbarcare din zona mea, am rugat comisia să aplice măsurile în vigoare ale KBDB, şi anume: dacă temperatura depăşeşte 25°C, în cuşti trebuie să fie cu 10% mai puţini porumbei (adică 14 exemplare). Rugămintea mea nu a fost onorată de organizatori. Păcat. Ştiu, probabil costurile sunt mai ridicate, dar este în interesul porumbeilor şi al sportului columbofil ca în cea mai importantă cursă a sezonului să dea un bun exemplu de cum ar fi trebuit făcute lucrurile. Păcat că rugămintea mea nu a fost ascultată!

13. Care au fost aşteptările? Şi ce rezultate aţi avut în cursele premergătoare concursului de la Barcelona? Van Tuyl: Aşteptările au fost mari deoarece am simţit că porumbeii se prezentau bine în momentul îmbarcării. Mai mult, primul test internaţional din acest an a fost şi el bun, ocupând locurile 27 şi 80 în cadrul concursului naţional de la Pau.

Meirlaen: Nu cred că trebuie să-mi fac reclamă rezultatelor obţinute. Le cunoaşteţi mai bine ca mine. Cursa de la Brieve a fost chiar reuşită, deşi ştiţi la fel de bine ca mine că Brieve este o etapă mai uşoară, cam nepotrivită pentru porumbeii mei, care trebuie să tragă din greu. Însă, din moment ce de la Montélimar mi-au venit glonţ, înseamnă că porumbeii au avut o stare de sănătate excelentă şi o condiţie fizică optimă. Apoi, este o chestiune de aşteptare a ceea ce urmează să se întâmple. Primii 25 de porumbei nominalizaţi au fost cei cu care am mai concurat la Barcelona. Şi, aşa cum am spus mai devreme, în ultimă instanţă, am adăugat pe listă şi 20 de păsări de 2 ani. Ştiu că prestaţia lor ar fi putut să dea o imagine denaturată rezultatelor mele, însă a fost un risc pe care mi l-am asumat. Am mizat pe faptul că unii dintre ei ar putea să-mi facă o surpriză plăcută. Şi chiar aşa s-a întâmplat, altfel, participarea lor la Barcelona ar fi fost în zadar!

14. Printre porumbeii înscrişi, s-au aflat şi păsări experimentate, care deja obţinuseră clasări frumoase la Barcelona şi în care v-aţi pus mari speranţe?

Van Tuyl: În echipa Barcelona 2010 s-au aflat doar câţiva porumbei cu 2-3 premii în ediţiile precedente ale acestui concurs. Unii dintre ei deja câştigaseră locul 1 de la Barcelona la diferite nivele. Cu această ocazie, porumbeii din 2007 şi-au făcut debutul la Barcelona. Majoritatea porumbeilor din această echipă şi-au dovedit din plin valoarea în celelalte curse de maraton ale sezonului, cum ar fi St. Vincent, Perpignan, Dax etc. Însă Barcelona e ceva special, unde nu orice porumbel poate face faţă. Primii 3 porumbei nominalizaţi sunt 3 femele:

1. Pe primul loc, una dintre cele mai experimentate păsări în cursa de la Barcelona, femela Dauwtrap, care a câştigat locul 1 Provincial de la Limoges, cu nu mai puţin de o oră şi jumătate avans. Totodată, a mai obţinut locul 34 Naţional Pau, locul 101 Naţional Perpignan şi locul 161 Naţional Barcelona. Este o nepoată din reproducătorii mei Donkere Brieve x Twin.

2. A doua nominalizată, o fiică din reproducătoarea mea Perpignan 27. Anterior, a avut 3 clasări de la Barcelona. Este semi-soră cu zburătorii mei de top Nachtvlinder şi Miss Lee See.

3. Iar în final, o semi-soră cu femela Dauwtrap.

Aceştia sunt porumbeii în care am cea mai mare încredere. Totuşi, mi-aş fi dorit să fiu surprins din nou de un alt porumbel. Rodico a câştigat locul 1 Internaţional Barcelona în 2006 şi nu se afla între primii 3 nominalizaţi.

Meirlaen: Cu excepţia celor 20 de masculi tineri, eu am îmbarcat numai porumbei foarte experimentaţi pentru Barcelona. Asta nu e o garanţie, bineînţeles, dar am o echipă solidă.

1. Primul meu nominalizat este Barcelona 240, B03-4364240, un mascul care a participat anul acesta pentru a 6-a oară la Barcelona. A fost de două ori în “Top 100” Barcelona.

2. A doua nominalizată este Femela 19, 719/05, îmbarcată a 4-a oară pentru Barcelona.

3. La sfârşit, am lăsat un fiu din primul porumbel nominalizat.

În rest, al 8-lea nominalizat este un mascul din 2002 care a zburat a 7-a oară Barcelona în 2010, o Soră cu Luka 578/05, aflată la a 4-a ediţie, în timp ce 449/04 a fost îmbarcat a 5-a oară pentru Barcelona. După cum vedeţi, am introdus porumbei foarte experimentaţi, deşi asta nu e deloc o garanţie a succesului! Dar “certitudinile” nu m-au dezamăgit şi am descoperit şi câteva noi speranţe.

15. Cum şi-au petrecut aceşti porumbei iarna (când i-aţi împerecheat, au scos pui sau doar au clocit)?

Van Tuyl: După sezonul de zboruri, porumbeii mei rămân împreună până la sfârşitul lui octombrie. Abia atunci sunt separaţi. Data împerecherii o decid în funcţie de starea vremii din primăvară. Anul acesta, porumbeii au fost împerecheaţi abia la începutul lui aprilie deoarece iarna trecută a fost foarte lungă. Apoi, fiecare cuplu a crescut un pui.

Meirlaen: Toţi masculii din echipa Barcelona au fost împerecheaţi în data de 2 februarie şi le-am permis să-şi crească puii. Apoi au intrat direct la văduvie. Cred că acest lucru le conferă avantajul de a fi abia la a 2-a pană năpârlită în momentul îmbarcării pentru Barcelona. Cu alte cuvinte, intră în formă devreme. În schimb, femelele nu au scos pui înainte de startul sezonului. Stau împreună cu femelele yearlinge, 80 de femele în total, într-un compartiment unde există doar 50 de locuri. Într-un loc atât de aglomerat, unele stau pe podea şi nu se împerechează uşor între ele. Acesta este modul în care aşteaptă cursele pregătitoare. După etapa “Bourges 1”, sunt împerecheate în compartimentul vecin şi încerc să le aduc într-o poziţie de cuib convenabilă.

16. De ce preferaţi maratonul şi Barcelona?

Van Tuyl: Preferinţa pentru maraton şi, în special, pentru Barcelona se naşte din faptul că, în comparaţie cu alte sporturi, îmi plac probele de rezistenţă, cum ar fi proba de maraton, Turul Franţei etc. De asemenea, nu (mai) pot să-mi adun energia şi să am grijă de porumbei toată săptămâna pentru o cursă al cărei clasament se încheie undeva între 5 şi 10 minute. Un alt avantaj este că, prin specializarea în cursele de maraton, sezonul competiţional devine mai scurt pentru mine şi astfel pot să dedic mai mult timp familiei.

Meirlaen: În primii ani după ce m-am reapucat de columbofilie în 2000, mi-am oprit cei mai buni porumbei pentru Barcelona. Din fericire, am abandonat acest obicei. De ce să-ţi pui toate ouăle în acelaşi coş? Dacă un astfel de concurs nu este reuşit din varii motive, atunci întreg sezonul este terminat. De aceea mi-am împărţit porumbeii pe echipe, astfel încât să am o echipă pregătită pentru toate etapele de fond naţionale şi să-mi măsor forţele cu cei mai buni. Ca tare, ne bucurăm de cursele cu porumbei tot timpul anului. Deşi în acest an am făcut o excepţie şi am îmbarcat 45 de păsări (v-am explicat de ce), am sentimentul că acest lucru nu se va mai repeta. Îmi place foarte mult concursul de la Barcelona, care este şi va rămâne cea mai frumoasă cursă a anului pentru mine.

17. Din punct de vedere columbofil, aveţi vreo dorinţă pentru viitorul apropiat?

Van Tuyl: Bineînţeles că mi-aş dori să câştig din nou concursul internaţional de la Barcelona, deşi sunt conştient că şansele sunt foarte mici. Aş vrea să profit de această ocazie şi să-l felicit pe câştigătorul ediţiei Barcelona 2010! În ce mă priveşte, aceasta este cea mai impresionantă şi mai adevărată cursă pe care o poţi câştiga. Totodată, câştigarea acestui concurs îţi deschide nişte uşi care, altfel, probabil că ar rămâne închise. Sper ca Centrul Cureghem, în calitate de organizator al cursei, să-şi menţină politica de lansare, astfel încât nici un porumbel să nu poată ajunge acasă în prima zi. Îmi doresc, totodată, ca organizaţiile columbofile (inter)naţionale să poată menţine sportul columbofil la un nivel pe care să şi-l permită şi omul de rând. Şi îmi mai doresc ca toată lumea să aibă ca obiectiv organizarea unor competiţii internaţionale cât mai oneste, în care politica de lansare, transport şi control să ofere oportunităţi egale pentru toţi participanţii.

Meirlaen: N-aş fi cinstit dacă n-aş recunoaşte că în secret visez să devin câştigător internaţional al cursei de la Barcelona. Deşi o victorie internaţională în cadrul altor etape clasice (cum ar fi Perpignan) mi-ar oferi aceeaşi satisfacţie. Acum doi ani, am fost foarte aproape să obţin locul 1 Internaţional Tarbes cu porumbelul Starlight, care a ratat primul loc cu 25 de secunde, pierzând mai bine de 90 de secunde la intrare din vina noastră. Am fost de multe ori în “Top 10” la nivel naţional, deci nutresc speranţa că se va întâmpla într-o zi, însă cu siguranţă acest lucru nu-mi provoacă insomnii. Sportul columbofil este şi va rămâne un sport, un hobby agreabil şi un mijloc plăcut de recreere. În ce priveşte disponibilitatea sportului columbofil pentru toate categoriile, sunt total de acord cu Gerard. În viitor, vom fi tot mai puţini şi vom încerca să facem în aşa fel încât toată lumea să-şi permită cursele de porumbei. Altfel, sportul columbofil o va lua la vale şi mai abitir! În primă fază, va trebui să avem mai puţine curse, dar cu un număr considerabil de porumbei, astfel încât să fie viabile.

 

18. Mai aveţi şi alte sfaturi pentru crescătorii de porumbei?

Van Tuyl: Cel mai bun sfat al meu este “Nu complicaţi lucrurile”. În cazul meu, îngrijirea porumbeilor se bazează pe un sistem relativ simplu, în cadrul căruia nu puteţi face multe greşeli. Încercaţi să menţineţi îngrijirea păsărilor cât mai aproape de natural. Rezultatul trebuie să fie nişte porumbei de o calitate excelentă, cu o rezistenţă naturală puternică.

Meirlaen: Aşa este, sunt perfect de acord! Ce aş dori să mai adaug este următorul lucru: nu pierdeţi nopţile din cauza sportului columbofil. Dacă nu merge bine, încercaţi să îndreptaţi lucrurile. Şi există destui profesionişti care vă pot ajuta. Oricine poate avea un eşec la un moment dat, cum ar fi pierderea unui porumbel de top. Dar nu faceţi nici din asta o tragedie. La urma urmelor, e doar un porumbel. Atâta vreme cât dvs. şi familia dvs. sunteţi sănătoşi, acesta e cel mai important lucru. Astfel, veţi putea să lucraţi în continuare ca să depăşiţi eşecurile şi obstacolele ivite în cale.

Sursa: pipa.be

 

Traducere: Andrei Oprea

Adaugat pe 11 Nov 2015 de |  | 2,678 views

5 pareri la articolul “Dublu interviu cu doi zburători de top de la Barcelona! Fără tabu-uri, fără secrete, totul „direct de la sursă” pentru dumneavoastră!”


  1. ALIN TM says:

    Fara comentarii…FELICITARI.

  2. norbert says:

    Foarte frumos articol!!!
    A-si dorii sa le dedic o fraza din acest articol,conducerii FCPR-ului:
    “Îmi doresc, totodată, ca organizaţiile columbofile (inter)naţionale să poată menţine sportul columbofil la un nivel pe care să şi-l permită şi omul de rând. Şi îmi mai doresc ca toată lumea să aibă ca obiectiv organizarea unor competiţii internaţionale cât mai oneste, în care politica de lansare, transport şi control să ofere oportunităţi egale pentru toţi participanţii”
    Sa avem un sezon 2016 m-ai bun ca acesta!!!
    Toate cele bune!

  3. Alexandru says:

    Excelent articol!!!

  4. Florin says:

    Foarte bun!

  5. florin tm says:

    Un articol foarte bun pt tineri inepatori

Spune-ti parerea

*