La trei ani de la apariţia sa în peisajul columbofil românesc, columbodromul „Oltenia Golden Trophy“ a devenit o competiţie de referinţă nu numai pentru columbofilii din România, ci şi pentru pasionaţii din întreaga Europă. În scurta sa istorie, competiţia din inima Olteniei s-a dovedit a fi una corectă şi transparentă din toate punctele de vedere, columbofilii participanţi apreciind cum se cuvine modul în care au fost îngrijite păsările şi reuşita unor etape desfăşurate, fără excepţie, în condiţii meteorologice ideale pentru acest tip de concurs.
Având în vedere că am avut un an deosebit de imprevizibil din punct de vedere al sportului columbofil, cu antrenamente şi etape catastrofale la zborurile cu puii în Oltenia şi nu numai, Columbodromul Oltenia Golden Trophy a reuşit să ducă în finala de la Dunavăţ 277 de păsări din cele 680 cipate începând cu antrenamentul de 50 km, ceea ce înseamnă un procent de peste 40%. În finală, Citeste mai departe »
Pentru a fi în concordanță cu hotărârea Comitetului Director,Clubul Pașcani
Team Vollebregt (sot si sotie) 1 National Marseille 2017 (una dintre cele mai grele etape de maraton din 2017), ofera la licitatie in premiera pe un site din Romania un grup de 10 pui 2017, fii si nepoti din starurile crescatoriei. Acest formidabil tandem format din sot si sotie au obtinut rezultate de-a dreptul FORMIDABILE in ultimii 5 ani la concursurile de maraton. Totul a culminat cu castigarea locului 1 National Marseille 1,011 km in 2017!
Prima parte a licitatiei A.P. Overwater a fost un real succes, castigatorii fiind foarte incantati de porumbeii pe care i-au primit. Pentru ca foarte multi columbofili au cerut si partea a doua, am reusit sa obtinem 10 porumbei cu origini de exceptie. In aceasta licitatie gasiti din nou nepoti din starurile crescatoriei A.P. Overwater.
In acest moment 3 noi licitatii sunt active. Este vorba despre:
Domnul Trif Viorel din Rasnov, jud. Brasov ofera la licitatie un grup de 10 porumbei cu origini fantastice atat pentru concursurile de viteza-demifond cat si pentru concursurile de fond si maraton. Tot in aceasta licitatie gasiti si cativa porumbei cu rezultate excelente obtinute la columbodroame.
Circiumaru Adrian este un crescator fabulos care obtine an de an rezultate senzationale la concursurile de o zi (viteza-demifond-fond). Detine o familie rastransa de porumbei care reproduc an de an campioni nationali si olimpici. Iata cateva dintre cele mai bune rezultate ale crescatoriei Circiumaru obtinute in ultimii ani:
Martin de Poorter este unul dintre crescatorii mei preferati din Olanda. Sa joci la cel mai inalt nivel in patria maratonului – OLANDA – este extrem de greu dar nu imposibil cand ai porumbei de super clasa. Datorita prieteniei destul de stranse intre echipa columbofil.net si Martin am reusit sa obtinem din nou un lot cu 10 pui extrem de valorosi, pui din cei mai buni zburatori si reproducatori ai crescatoriei. O ocazie de exceptie de a achizitiona fiica din Witoogje – 8 International Maraton 2017 si fiu din 12 National si 30 International As Maraton (3 etape) 2017
In urma cu 2 ani maestrul Cobzaru Daniel il vizita pentru prima data pe domul Radu Prigoreanu. In urma acestei vizite, domnul Cobzaru a ramas impresionat de calitatea porumbeilor acestuia si i-a spus ca in urmatorii ani va deveni unul din cei mai buni maratonisti ai Romaniei. Iata ca in 2017 domnul Radu devine noua stea a Romaniei la categoria regina, MARATONUL. Aceste performante fabuloase au fost posibile prin multa munca, seriozitate si cel mai important porumbei de cea mai buna calitate. Prin amabilitatea domnului Radu va oferim un grup de doar 4 porumbei, patru porumbei cu origini fantastice.

