Soldatul Universal….film sau realitate?
Dacă ar exista un atlet care să poată atinge cele mai înalte culmi la toate categoriile ramurii sportive care o practica cu siguranță ar fi un miracol sau ceva ce atinge culmile geniului singuratic în marea de oameni ce îl înconjoară. Natura umana vrea și vrea mai mult în fiecare zi, vrea totul și nimic mai puțin. Dar oare care e prețul plătit pentru acest tot în echilibrul lumii care ne înconjoară ? Prețul plătit de noi cei care dorim a angaja porumbei cu succes la diferite distante și a căștiga cu același porumbel la diferite categorii este o selecție total inadecvata și o clasă mediocră spre inferioara a porumbeilor pe care îi deținem. Haide draga cititorule să ne punem în mintea unui porumbel care tocmai am fost eliberat și simt că vreau să mă întorc acasă. Daca mintea, corpul și caracterul meu în proporție destul de mare a fost hărăzit de strămoși pentru distanta de 100 km voi da absolut totul din mine că să ajung acasă și nu voi tine cont de nimic altceva pentru că așa sunt eu, nu stiu, nu pot și nu vreau să îmi conserv energia pentru a avea resursele necesare pentru o distanta mai mare. Daca aș zăbovi și o clipa ar fi împotriva firii mele și felul de a fii am învățat cu toți că este cel mai greu de schimbat, aproape imposibil în linii mari. Daca aș fi un porumbel de 700 km cu siguranță graba strica treaba și daca concursul s-ar termina mai repede la 500 km aș fii printre ultimii pentru că eu zbor în așa fel încât să îmi conserv energia și resursele pentru distanta pentru care m-am născut. Atunci când selecția de-a lungul timpului se produce pe criterii total greșite și concurenta ca și factor direct proporțional ajunge la un nivel slab un porumbel care căștiga o cursa de 100 km o poate căștiga și pe cea de 700 și viceversa. Soldatul universal pe care noi dorim să îl cream și ajungem să avem impresia că l-am obținut e doar o auto-înșelăciune pe care ne-o însușim zi de zi. Un porumbel bun la toate e un porumbel slab la toate. (exista și genii….câțiva la zeci de ani distanta)
Porumbelul bun și crescătorul rău….o combinație letala
Pentru început haideți să îl numin crescătorul A și echipa sa de pasări. De ce ne se comporta A cu echipa de zburători precum o trupa de soldați ? Daca vecinului de la doi cu porsche i-aș spune că la coltul străzii i-a zgâriat cineva mașina ar rupe-o la fuga să ajungă cât mai repede la locul faptei în schimb vecinul de la 3 nu da doi bani pe mașină sa dar nu aș vrea să îl văd pe cel care îl oprește de la meciurile la care se uita seara de seara cu atât entuziasm… Am putea oare să îi facem pe cei doi la fel de motivați în aceeași situație? Nu exista niciun sistem de văduvie, natural , haos etc prin care doi porumbei să fie la fel de motivați. Și când stai să te gândești… A are o echipa de 40 zburători pe care îi motivează la văduvie. Fiecare are o boxa exact la fel, fiecare se vede cu femela lui în aceeași perioada, toți mănâncă la fel și sunt îmbarcați weekend de weekend la concursurile din planul de zbor netinand cont de starea fiecăruia. Am putea vedea acest program de zbor că un fel de rutina săptămânală în care soldații lui A duc cate o bătălie în speranță că vor ajunge acasă unde își vor vedea din nou familia. La final de sezon poate unul sau 2, din echipa de zbor a lui A obțin rezultate de excepție la nivel national și international. Din întâmplare sistemul de zbor a lui A i-a prins pe cei doi în așa stare și a reușit să aprindă flacăra care să îi facă să dea totul la etapele necesare obținerii rezultatului. Asta în caz fericit…B , vecinul lui A încearcă asta de 10 ani și nu a avut niciun campion încă….Oare chiar țoață echipa lui A în afara de cei 2 sunt porumbei rai? Oare chiar toti porumbei lui B sunt rai? Cum putem trata porumbei că niste mașinării și apoi să ne numim columbofili? Știm oare să înțelegem aceste ființe în limite mici și să îi motivam în așa fel încât să ne arate potențialul cu care s-au născut sau pur și simplu lasam trecerea anilor să își puna amprenta asupra experienței noastre columbofile sperând să îi prindem pe cei 2 în sistemul universal impus de noi armatei pe care o antrenam precum A? Un
anume reproducător consacrat în leagănul columbofiliei mondiale și anume Belgia a scos nenumărați pui cu nenumărate femele. Câteodată reproducea pui cu aceeași culoare a ultimei pene în aripa ca și el și daca acești produși erau concurați de pe oua sau pui mici distrugeau concurente de zeci de mii de alti porumbei. Toți ceilalți pui ai sai nu făceau 2 bani și chiar și cei din prima categorie concurați la văduvie nici nu clasau. Daca aș cumpăra un pui din acest reproducător cu culoarea potrivita și aș aștepta să fie campion în sistemul meu de văduvie m-aș numi nebun. Dar noi facem mai mult …avem curajul să spunem că puiul cumpărat nu e bun de nimic….
Porumbelul curajos și lupul far de haita
Cel ce reușește să își înfrângă instinctul de stol (de turma) așa ca și în cazul nostru vă fi remarcat. E ușor să îi vedem pe cei diferiți dintre semenii noștri…Eminescu, Caragiale, Enescu, Eliade, Brâncuși, Ștefan Cel Mare, Mihai Viteazu și mulți alții….de multe ori doar după moarte….E atât de greu să îi deosebim pe Kleine Dirk, Olieman, 019, Jonge Artiest, Kleinen în propriul porumbar? Trebuie să ai ochi că să îi vezi…. De cate ori a venit Olieman în stol acasă atunci când îl bătea pe faimosul sau vecin fară a știi nimeni? Cred că crescătorul acestuia le putea numără pe degete. Ar putea oare cineva să vina cot la cot cu Usain Bolt la 100 metri în apogeul carierei sale? Ar putea mulți atunci când Usain Bolt nu ar fi motivat…. avem nevoie de 100? Nu…ajunge 1 însă e necesar curajul. Atunci când un stol ajunge primul mulți din el nu au dat totul…mulți din ei nu au avut curajul de a se desprinde și a-și cauta singur pe forțele proprii drumul spre casa. Ce e un lup fară haita? În cazul nostru un fel de Jonge Artiest…doar să avem ochii să îl vedem. Multe drumuri duc la Roma daca are cine să le parcurgă pentru că de multe ori avem mai mult decât știm însă suntem orbi și vederea ne e umbrita de regulile stricte fata de ce înseamnă un porumbel bun cu care ne mințim pe noi înșine zi de zi.
Când ai mult…ești mai sarac
De ce să concuram cu o echipa de 100 când am putea-o face la fel de bine cu 20 și energia dăruită celor 80 am direcționa-o spre cei 20….? Ne e frica și nu avem încredere în calitatea propriilor porumbei. Defapt suntem mai saraci în așa zisul procent de energie pe care îl putem oferii fiecărui porumbel din crescătorie. Putem oare motiva 100 de porumbei să dea totul din ei sau ne mințim pe noi înșine? De ce nu investim în puterea de înțelegere a acestor înaripate și nu în numărul echipei cu care pornim la start? Ne facem 10 locuri de parcare pentru cele 10 mașini deținute (în caz că una nu pornește tot rămâne una cu care putem pleca nu-i așa? ) Ne comandam 10 ciorbe că să fim siguri că una e buna (poate e catastrofa…ar fi bine totuși să luam și 10 deserturi să nu cumva să rămânem înfometați) Ar trebui să ne cumpăram 10 case că să avem una în fiecare loc de pe Pământ poate vrem să ne mutam și să nu cumva să rămânem fară loc de casa în noua destinație. Mare parte din noi nu facem toate astea însă tot mare parte din noi angajam mulți porumbei care nu au șanse să câștige locul 1 , mare parte din noi alegem cantitatea și nu calitatea în ce privește numărul de porumbei cu care concuram. Mare parte din noi aplicam un program și un sistem și așteptam să câștigam la loto cumpărând cât mai multe lozuri. E oare asta calea către Roma? Cu cât ai mai mult cu atât ești mai sarac….

Articol de Vlad Ognean